Adrian Cuba, fotograf

⭐ “Fotograf al Cetății Iașilor” — distinctie oferită de Primarul Iașului, ca apreciere a activitații profesionale si artistice in domeniul fotografiei

⭐ “Diploma de excelentă in activitatea profesionala” — Congres AIOF 2019

⭐ Fotograf oficial — Papa Francisc — Iasi 1 iunie 2019, autor album de fotografie “Să mergem impreună!”, editura Sapienția.

⭐ Fotoreporter AGERPRES — Agenția Natională de Presă  — Specializat în documentarea evenimentelor oficiale, congreselor și a vizitelor oficiale de rang înalt.

Adrian Cuba - fotograf profesionist în Iași, specializat în fotografie de eveniment, corporate și imobiliară.

Fotograf profesionist Iași — experiență și rezultate de calitate

Fotografiez zi de zi — nu ca hobby, ci ca profesie.

Ca fotograf profesionist în Iași, îți pun la dispoziție experiența acumulată de-a lungul anilor, astfel încât fiecare proiect să se finalizeze cu imagini de calitate, exact așa cum ți le dorești. 

Am început să fotografiez la 14 ani, cu aparatul tatălui meu, un Zorky 4. Mi-a plăcut întotdeauna sa fotografiez viața și oamenii din jurul meu, să surprinzând chipuri și momente autentice, cu emoțiile lor reale. Lucram pe film, iar cele 36 de cadre ale unei role te obligau să nu irosești nicio declanșare. Aceasta presupunea atenție deosebită la compoziție, lumina și tehnică; în camera obscură, unde imaginile prindeau contur în tăvița cu revelator, am deprins rigoarea întregului proces fotografic. Am învățat tehnicile fotografice din cărțile de specialitate, iar mai tarziu am urmat cursuri de fotografie si m-am specializat cu profesionisti internationali.

Mi-am dorit ca această pasiune să-mi devină profesie! Si am avut aceasta sansa imediat după Revoluție, când am fost acceptat să lucrez ca fotoreporter pentru mai multe publicații locale și naționale. 

 O pasiune devenită profesie. Experientă care îți oferă siguranța rezultatului.

Astăzi lucrez ca fotograf în Iași, oferind servicii fotografice pentru evenimente, portret, corporate și proiecte imobiliare. Experiența mea îți oferă certitudinea că proiectul tău va fi gestionat cu atenție la fiecare detaliu. Anticipez momentele, stăpânesc lumina și livrez imagini realizate la cele mai înalte standarde. 

Adrian Cuba, fotograf în Iași, deținător al distincției Fotograf al Cetății Iașilor și autor al albumului oficial al vizitei Papei Francisc la Iași, surprinzând momente la diverse evenimente.

O carieră dedicată momentului decisiv  

De peste 25 de ani activez ca fotoreporter la AGERPRES — Agenția Națională de Presă a României.

Am documentat istoria prin vizorul aparatului: de la vizite papale la summit-uri internaționale, de la săli de congres la ceremonii oficiale de stat.

Rigoarea redacțională și viteza impuse de o agenție de presă națională sunt standardele pe care le aduc, în mod direct, în serviciul fiecărui client care are nevoie de un fotograf profesionist. Această expertiză este completată de formarea mea alături de fotoreporteri de referință mondială, precum William Snyder (deținător a patru premii Pulitzer), Laurence Salzman si Mark Milstein (câștigător al distincției USA Photo of the Year); o experiență care se reflectă în modul în care abordez și documentez astăzi fiecare proiect.

Repere de prestigiu: Fotograf Oficial al Papei Francisc la Iași

Datorită seriozității și calității serviciului oferit, am avut onoarea, dar si responsabilitatea, de a fi desemnat fotograf oficial al vizitei Sanctității Sale Papa Francisc la Iași (2019), lucrând alături de fotograful oficial al Vaticanului. Această misiune istorică a fost documentată ulterior în albumul de autor “Să mergem împreună!”, fotografiile făcând obiectul mai multor expoziții naționale.

Portofoliul meu include personalități marcante: de la lideri spirituali (cei 4 Papi contemporani) și regalitate (MS Regele Mihai, MS Margareta), până la președinți de stat, ambasadori și oameni de cultură de rang internațional.

Solicita o oferta

Misiunea mea: Documentare vizuală care trece testul timpului

Pentru tine, acest parcurs înseamnă un fotograf care nu doar surprinde cadre, ci anticipează momentele cheie, stăpânește lumina și pune toată expertiza acumulată în serviciul proiectului tău.

Misiunea mea este să ofer garanția unui rezultat profesional, indiferent de context: fie că este vorba despre documentarea riguroasă a unui eveniment oficial, detaliile unei proprietăți imobiliare sau surprinderea emoțiilor din viața familiei tale. Pun în fiecare imagine aceeași rigoare tehnică și viziune artistică, pentru ca tu să primești o mărturie vizuală autentică ce trece testul timpului.

Echipa foto Adrian Cuba – fotograf profesionist și asistent de imagine la evenimente în Iași

Echipa noastră: atenție deplină pentru proiectul tău

Avem onoarea de a fi alături de oameni în momentele lor speciale și de a transforma fiecare clipă în amintiri de neuitat. Fiecare fotografie este realizată cu grijă și pasiune, alături de asistenta mea de încredere, care este totodată și soția mea.

Lucrăm împreună într-o colaborare armonioasă, astfel încât nimic important să nu fie omis și fiecare cadru să reflecte profesionalismul și atenția noastră la detalii.

  Servicii fotografice:  

  • Evenimente de familie: nunți, botezuri și petreceri private
  • Sesiuni de portret: individuale, de familie sau de business
  • Proiecte complexe: evenimente mari sau ședințe foto cu multe detalii, unde prezența echipei garantează că toate momentele esențiale sunt surprinse

O pasiune comună. O garanție în plus pentru calitatea fiecărei imagini. Împreună ne asigurăm că viziunea ta prinde contur la cele mai înalte standarde profesionale.  

Studii:

•    Managementul firmei — Universitatea Al.I.Cuza, Iasi, Facultatea de economie si administrarea afacerilor
•    Masterat in Negociere si comunicare — Universitatea Tehnica Gh. Asachi, Iasi

Studii de fotografie:

•    Workshop sustinut de fotoreporterul american Laurence Salzman, Ambasada USA
•    Workshop sustinut de fotoreporterul american Mark Milstein, castigator al distinctiei USA-Photo of the year, Centrul pentru jurnalism independent Bucuresti
•    Workshop sustinut de fotoreporterul american William Snyder, detinator a patru premii Pulitzer pentru fotografie
•    Şcoala de Arte din Iaşi, sectia de arta fotografica, prof. Ion Matei Agapi

Experienta, fotograf profesionist Iasi:

•    Agentia Nationala de Presa Agerpres: din anul 2000 — fotoreporter special zona Moldova
•    Televiziunea Româna, Studioul teritorial Iasi —  cameraman
•    Cotidianul Observatorul de Iasi  — fotoreporter
•    Cotidianul 24: ORE — fotoreporter

Membru in

•   Asociatia Artistilor Fotografi din Romania
•   Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

Expozitii personale si saloane de arta fotografica: peste 25, in tara si strainatate

•    Salonul de fotografie, 2023, Galeriile de Artă “Victoria” Iasi
•    “Ucraina — un an de razboi”, 2023, Expo Agerpres-sediul NATO Bruxelles
•    “Musique en Noir et Blank”, 2021, Institut Francais de Roumanie a Iasi
•    “Tinerete in doi”, 2014, Galeria de Arta “La Gard”
•    “Carnaval la Venetia”, prezentare multimedia, 2008, Centrul Cultural Francez
•    “Cod rosu”, prezentare multimedia, 2008, Casa de cultura Mihai Ursachi, Iasi
•    “Culoare si swing”, 2006, TVR Iasi
•    “Vii si morti”, 2005, Ateneu Tatarasi
•    Kunstpunkte, Dusseldorf-Germania, 2004
•    “Ctitorii sub semnul crucii — Stefan cel Mare”, Sala Gotica, 2004
•    Salonul iesean de arta fotografica 2004
•    “Stop Cadru”, 2004, Galeria Cupola
•    “Fara cuvinte”, 2003
•    Salonul iesean de arta fotografica 2002 — Premiul II si Premiul Impact foto
•    Salonul National de Arta Fotografica, Suceava 2001, premiul III
•    “24 de ore de viata”, 2001
•    “Poezia imaginii”, 2000
•    “Jazz Interplay”, 2000
•    “Proiectii in miscare”, — Eurodans 2000
•    Salonul National al Fotografiei de presa Fotomedia, Bucuresti, 2000
•    “Daca dansatorii ar putea zbura”- Eurodans ’99
•    “Papa Ioan Paul al II-lea în România”, 1999
•    Salonul de fotografie VOLVIC Altitude, Franta, 1998
•    Salonul National de fotografie “Aurel Mihailopol”, Botosani, 1997, mentiune
•    Salonul de Fotografie Argus Vision, Oradea, 1997
•    Salonul International de Fotografie, Sibiu, 1996    

Lucrari in colectii din: SUA, Germania, Franta, Italia, Olanda

Membru in juriul competitiilor de arta fotografica: DigiPhoto 2010, Fotomaraton 2010, Fotomaraton 2011  

Fotografii publicate in: “Agence France Presse”, “Osservatore Romano” — Vatican, “ProTV Magazin”, “Unica”, “Elle”, “Exces”, “BookModa”, “Casa Lux”, “Numai pentru tine”, “Evenimentul”, “Monitorul”, “Monitorul de duminica”, “Spune”, “Obiectiv”, “Evenimentul Zilei”, “Adevarul”, “Dilema”, “Lumina crestinului”, ercis.ro, “Mesagerul Sfintului Anton”, “Candela Moldovei”, “Ieseanul”, “Timpul”, “Ideea crestina”, “Iasi- What, where, when”, “Polonus”, “Jurnalul de Est”, “Ziua”, “Ziarul de Iasi”

•    Interviuri acordate pentru — TVR Cultural, TVR Iasi, TV Bit, Europa Nova,
•    Articole in presa, despre activitatea personala  — Ziarul de Iasi, Monitorul, Evenimentul, Spune, 24 ore
•    Fotograf oficial al Festivalului International de Moda FIM Iasi
•    Colaborator al:  British Council Centre, Centrului Cultural Francez, Centrului Cultural German, Camerei de Comert si Industrie Iasi, Ateneului Tatarasi
•    Publicat în revista franceza de fotografie “Chasseur d’Images”; nominalizat în revista PHOTO
•    Premiul Casa Wanda pentru fotografie de moda, Iaşi, 1996
•    Premiul al II-lea al revistei “Fotografia & Video”, Bucuresti, 1992
•    Acceptat pentru studiul fotografiei de catre şcoli de fotografie din Franta

Clienti:

Irina Schrotter, Catalin Botezatu, Nelmar, Casa Teo, Cristina Nichita, Carmen Stil–Carmen Fedeles, Casa Nanette, Pogany, Mirandi, Casa Giulia, Mireasa, Time Mode, Coax, Casa Wanda, Occo Silhouette, Tina R, Manpel, Just Sons, Sandra Eleny, Skip, Alter Ego, Stidec, Banca Bucuresti, Complexul Hotelier Moldova, Little Texas, Primaria Iasi, Prefectura Iasi, Consiliul Judetean Iasi, Mica Industrie, Constructii Feroviare, Vinia S.A., Cotnari S.A., DecebalZed, DomPolski, Semn, Iasiconf, TVR Iasi, Clubul Rotary, Institutul Ecumenic Sf. Nicolae, Camera Deputatilor a Romaniei, Camera de Comert si Industrie Iasi, Decora,  Antibiotice Iasi, Viostar–Viorica Amarandei,  Dinamis-Siretul Pascani,  Vito Security — Olanda, Spin Communications -ERA Shopping Park, Centrul medical Emerald, Toyota Iasi

Aprecierea activității profesionale   

• Cotidianul Ziarul de Iasi  — “Adrian Cuba, unul dintre cei mai competenti fotografi profesionisti, detinator al unui portofoliu imagistic impresionant si autor al unor lucrari ce pot onora orice simeze, reviste sau competitii de arta fotografica.” (Dan Mititelu)

• blog.ziaruldeiasi.ro – Emilia Chiscop – “Iată încă o mare putere a fotografiilor lui Adrian Cuba: ele sunt picturale, sunt compuse cu aceeaşi artă cu care artiştii plastici îşi compun panzele. Asemenea unui pictor, Adrian Cuba ştie că o fotografie bună presupune armonia dintre umbră şi lumină, măiestria creării unei compoziţii care să conducă ochiul privitorului exact în centrul ei de greutate şi capacitatea de a spune o poveste care să îţi lase o impresie comparabilă ca intensitate cu aceea a unui film sau a unei cărţi.”

• Valentin Ciucă — critic de arta  — “Adrian Cuba are prestigiul unui artist ataşat definitiv artei fotografice. Prezenţele sale la festivaluri de gen interne şi internaţionale, atelierele de lucru la care a participat sub îndrumarea unor fotografi americani, expoziţiile de la Centrele culturale din Iaşi şi nu numai, au validat un parcurs profesional şi i-au motivat cariera. Nu întâmplător unele dintre lucrările lui se află în colecţii din S.U.A., Germania, Franţa, Italia.Iscoditor, tenace, cel mai adesea inspirat, depune mărturie despre tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi are, de fiecare dată, o atitudine. Interesat de sugestie şi expresie, artistul face ca privirea să nu ricoşeze brutal de pe suprafaţa imaginii ci doar să stăruie spre a putea descifra semnificaţia. Aici intervine puterea şi talentul autorului de a selecta cu inteligenţă cadre reprezentative pentru sensul general al piesei. Unelefotografii sunt veritabile portrete unde sfîşierile personajului au marca de autenticitate a trăirilor puternice, ardente, devastatoare. Chiar şi atunci când obiectivul surprinde grupuri de actori angajaţi într-un fel de sarabandă sălbatică, mişcarea devine ea însăşi un veritabil personaj. Este limpede că Adrian Cuba vede cinematografic şi poate anima chiar şi scenele statice prin surprinderea frământărilor din abisul fiinţei.”

  Hai să discutăm despre evenimentul tău!    

Te invit să-mi dai un semn pentru a primi o ofertă personalizată, adaptată nevoilor tale!  

Contact